În România statisticile arată clar că avem o problemă etnică destul de serioasă: creşterea natalităţii în rândul populaţiei de etnie ţigănească. Îndrăznesc să spun ţigan întrucât în Italia se spune tzingaro. Numărul lor creşte iar integrarea lor socială este praf în ochi aruncat de stat şi Uniunea Europeană, care a cheltuit fonduri de zeci de milioane de euro pe parcursul anilor pentru integrarea lor. Asta a dus la spălarea banilor şi îmbogăţirea unei fracţiuni a clasei politice româneşti care a administrat fondurile. Acei bani sunt proveniţi din buzunarele noastre, ale tuturor naţiunilor europene, care contribuie la bugetul de stat, statul alocând bani pentru bugetul uniunii.
Înainte de intrarea României în Uniunea Europeană aparatul de conducere a Frontului Naţional Braţul de Fier a dezbătut următoarea problemă:
Astăzi ţiganii sunt o problemă naţională, iar dacă noi sau statul ne atingem de ei suntem acuzaţi de rasism de către Uniunea Europeană.
Mâine se deschid graniţele uniunii şi ei vor fi o problemă europeană.
Astfel o problemă naţională devine o problemă europeană.
Presa se uită strâmb la noi că suntem prea radicali şi că nu facem parte din rândul naţionaliştilor de plastic sau gonflabili de care se folosesc partidele politice şi din cauza faptului că nu ne este frică să emitem şi să facem cunoscute sloganuri împotriva statului, atunci când acesta neglijează naţiunea sau comite abuzuri legislative împotriva ei.
Noi am avut dreptate. Graniţele s-au deschis iar corturile s-au extins la nivelul Europei.
Noua problemă este următoarea:
Epicentrul cutremurului social, provocat de ţigani în Europa, îl reprezintă România.
Este adevărat. Nu putem nega din mândrie naţională. Putem nega afirmaţia conform căreia am fi ţigani, doar atât. Problemele acestea le putea preveni statul care putea înţelege prin armata lui de sociologi şi creiere docente că se va întâmpla asta. Noi, Braţul de Fier, am tras un semnal de alarmă atunci, nu am emis o ipoteză. Noi suntem oameni din toate categoriile sociale, de la profesori la muncitori, şi nu suntem mari specialişti sau cei care sunt pupaţi de către unele organe de presă pe acolo pe unde-şi fac nevoile.
Frontul Naţional Braţul de Fier a găsit singur ipoteza plauzibilă în rezolvarea următoarei probleme de dispariţie în timp a naţiunii române:
Constituirea comunităţii pur româneasti (Frontul este compus din Comunitate, în jurul căreia gravitează diviziile)
De fenomenul de ţiganizare se fac vinovaţi aparatul de stat şi creşterea numerică a populaţiei ţigăneşti, în care ar avea o vină tot statul.
Se ştie că ţiganii sunt favorizaţi la natalitate prin următoarele fapte:
- ei fac copii pentru alocaţie, pentru supliment de alocaţie;
- femeile ţigănci nasc copii unul după altul ca să nu-şi execute pedepsele cu închisoarea;
- în judeţul Vaslui, dacă au o căruţă de copii se duc şi fac bâlci la primărie şi obţin astfel un imobil, pentru care un român cu familie face mii de cereri ca să i se aprobe şi nu rezolvă nimic;
- primesc mâncare de la cantina săracilor, pe care o şi vând prin piaţă atunci când primesc hrană rece pentru weekend.
Cât despre acuza că suntem rasişti şi nu angajăm ţigani, iar la târgul naţional al locurilor de muncă din România din 2006 sau 2007 au fost angajaţi doar 2 din toată ţara, pot spune că e un fenomen firesc pentru că nici măcar unui patron ţigan din România nu îi convine să angajeze ţigani şi angajează români, fiind mult mai convenabil.
Ce producţie ar avea o fabrică de confecţii (am fost lider de sindicat în domeniu) dacă ar avea exclusiv 120 ţigani luaţi dintr-o mahala şi puşi la muncă?
Deci nimeni nu exagerează în acest sens, realităţile sociale arată clar ecuaţia fără rezolvare, referitor la convieţuirea cu ei sau pleonasmul reformei de integrare socială a lor.
Ţiganii în rândul organizaţiilor de dreapta
În perioada regimului comunist s-a pus accentul pe o politică de românizare a ţiganilor.
Puţini dintre noi, generaţia post decembristă, suntem informaţi de faptul că veneau activişti de partid şi inspectori în domeniu în atelierele ţiganilor, pentru a-i moderniza cu strunguri, freze şi alte utilaje, pentru a le schimba modul de a trăi şi de a-şi câştiga pâinea. Ei spuneau „Auzi beii!!?? Bag _p_ în strungul tău!” Nici Ceauşescu nu a reuşit să facă mare lucru din ei, care era un personaj controversat, cu autoritate deplină asupra unor probleme de natură naţională, probleme care trebuiau rezolvate la ordin fără discuţia celor impuse.
De la românizarea ţiganilor la ţiganizarea românilor
În perioada postdecembristă s-a declanşat fenomenul de ţiganizare a românilor, astăzi atingând apogeul mizerabil a cărui consecinţe le suferă cei care au mai rămas români. Vinovat: S T A T U L
Pentru că noi eram nebuni şi fanatici când luptam împotriva fenomenului şi mai ales la campania antimanele cu sloganul:
MANEAUA: REZIDUU DE INCULTURĂ CU GRAD RIDICAT DE TOXICITATE, A NU SE LĂSA LA ÎNDEMÂNA COPIIILOR, PROTEJAŢI GENERAŢIA DE MÂINE.
Ce înseamnă românizarea ţiganilor?
Însuşirea de către sus-numiţi a modului de viaţă românesc, a limbii, a mentalităţii, a obiceiurilor şi bineînţeles a caracterului nu.
Ce înseamnă ţiganizarea românilor?
Însuşirea de către români a obiceiurilor ţigăneşti, a mentalităţii, expresiilor lingvistice sau chiar a limbii pentru că e „cool” să ştii ţigăneşte azi… e la modă. Accentul ţigănesc pe care îl abordează toţi în limba română nu trebuie ignorat în definirea fenomenului.
Exemplu: majoritatea rockerilor din Vaslui iubesc ţiganii şi nu sunt de acord cu organizaţiile de dreapta, dorinţă manifestată foarte des de ei.
În rândul unor organizaţii de dreapta din România se spune că sunt identificaţi membri de etnie romă, după fizionomie, comportament şi trăsături de caracter relevate de modul lor de activare în cadrul organizaţiei.
Văd că se abordează cu vehemenţă problema Noii Drepte. Trebuie să înţelegem că Noua Dreaptă este o organizaţie cu caracter politic care participă la alegeri, face alianţe cu partide politice şi se aliniază la standardele actualei vieţi politice româneşti. Se ştie clar că aderă, că vor să intre în sistemul de conducere a statului.
Nu le poţi cere să aibă o anumită categorie de membri sau să facă vreo alegere minuţioasă la cooptarea lor, că doar nu îi recrutează cum facem noi.
Noua Dreaptă trebuie să meargă pe drumul ei cu naţionalismul creştin în rândul clasei politice româneşti, iar cei cu alte orientări să rămână pe drumul lor, constituind comunităţi, divizii, formând cadre, cu scopuri paralele de cele ale statului (câteva s-au dovedit distructive pentru naţiunea noastră).
Andrei Molnar, partenerul nostru, nu are nici o simpatie faţă de aparatul represiv al statului democrato-dictatorial România, mai mult de atât nu are nici o legătură sau colaborare cu acesta. Ca şi Braţul de Fier nu are nevoie să ajungă la putere, să facă campanii electorale, pentru că noi avem putere. Intrat în sistemul de conducere al statului ţi se pare că ai putere, dar eşti măscăriciul serviciilor secrete. La rândul lor sunt compuse din oameni care-şi iubesc naţia, dar sunt conduse de cei cu interese meschine. Nu putem fi dirijaţi de fiecare după bunul plac, nu putem fi manipulaţi şi nu putem fi interzişi decât dacă ajungem la groapa comună.
„Dragostea de neam se vindecă prin împuşcare”
…zice un cadru din aparatul de conducere al Frontului.
Noi suntem o Familie ca şi comunitatea păgână din România cârmuită de camaradul Andrei Molnar.
Suntem o Familie care funcţionează ca un stat cu propriile orânduiri şi cu propriile priorităţi. Deci dacă noi nu acceptăm ca etnia rromă să penetreze Comunitatea care e pură, putem spune că suntem PRIMA ROMÂNIE:
CEALALATA E
Nu poţi fi obligat, conform drepturilor omului, să te asociezi cu persoane pe care nu le suporţi sau să trăieşti alături de ele.
Nu poţi fi obligat să iubeşti ceva ce nu poţi iubi.
EŞTI LIBER SĂ TE SEPARI!
SEPARATISMUL ETNIC
ESTE SOLUŢIA FRONTULUI NAŢIONAL BRAŢUL DE FIER ŞI A ALTOR ORGANIZAŢII
A nu se interpreta în acest caz de către bastarzii care ne pândesc că vrem separatism de teritoriu, cel care se lasă cu război şi vărsări de sânge.
O Comunitate pur românească cu cerc închis care nu are treabă cu nimeni din exterior, nu poate face rău nimănui, cere doar pace şi armonie, vechiul paradis al Sfântului Pământ Dacic.
ONOARE ŞI PATRIE